
30 martie 2021
Anunț
cu privire la
reluarea concursului
pentru ocuparea funcției
vacante de administrator al
Î.S. „Expediția Hidro-Geologică din Moldova”
În conformitate cu prevederile pct.9 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Î.S. „Expediția Hidro-Geologică din Moldova”(în continuare Regulament), aprobat prin Ordinul Agenției Proprietății Publice nr. 39 din 18.02.2021, Comisia de selectare a candidaturii la funcția de administrator al Î.S. „Expediția Hidro-Geologică din Moldova” informează că, în termenul stabilit pentru depunerea documentelor pentru participare la concurs – 22 martie 2021, ora 13:00 - au fost depuse 3 (trei) dosare de participare.
În urma examinării dosarelor depuse, membrii Comisiei de concurs au constatat că nici un candidat nu a obținut media aritmetică de 6 puncte la Fișa de evaluare a dosarelor (anexa nr. 2 la Regulament), pentru a fi admis în etapa următoare a concursului, în conformitate cu pct. 13.
Astfel, Comisia a decis reluarea concursului în aceleași condiții prevăzute inițial de Regulament.
Concursul se va desfășura în corespundere cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat “Expediţia Hidro-Geologică din Moldova”, aprobat prin ordinul Agenției Proprietății Publice nr. 39 din 18.02.2021.
Regulamentul poate fi accesat la următoarele pagini web: www.app.gov.md și http://www.ehgeom.gov.md.
Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs:
Termenul limită de depunere a documentelor pentru participarea la concurs este data de 30.04.2021, ora 13:00.
Locul depunerii documentelor:
Documentele de participare la concurs pentru ocuparea funcției de Administrator al Întreprinderii de Stat “Expediţia Hidro-Geologică din Moldova”, vor fi depuse la sediul întreprinderii: 28.81639/@47.03774,28.81639">MD 2012 mun. Chișinău, str. Mitropolit Dosoftei nr. 156,
la Secretarul Consiliului de Administrație – dl Valentin Găină.
Persoana de contact:
Secretarul Consiliului de Administrație, Valentin Găină, tel. serv. +373 (22) 75-14-33; mob. +37369263103; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.(actele pot fi depuse în intervalul orelor de serviciu: luni - vineri, ora 10:00 -13:00, cu excepția zilelor de sărbătoare (nelucrătoare).
Cerințe față de candidați:
Candidatul la postul de Administrator va întruni următoarele cerințe:
1) cunoaşte limba română;
2) deţine studii superioare sau echivalentul lor;
3) a activat în funcţii de conducere cel puţin 4 ani;
4) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
5) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
6) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
7) nu este condamnată, prin hotărîre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată, pentru infracţiuni de corupţie, care cade sub incompatibilităţile şi restricţiile prevăzute la art.16-21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
Cunoașterea unei limbi de circulație internațională prezintă un avantaj.
Atribuții:
Administratorul va conduce activitatea curentă a Î.S. “Expediţia Hidro-Geologică din Moldova”, va gestiona întreprinderea și va asigura funcționarea eficientă a Întreprinderii, având următoarele atribuții de bază:
a) va reprezenta interesele întreprinderii în raport cu persoanele fizice și juridice, cu autoritățile publice, cu organele de drept;
b)va asigura integritatea, valorificarea eficientă și dezvoltarea bunurilor întreprinderii;
c) va încheia contracte, va elibera procuri, va deschide conturi în bănci, va angaja personalul întreprinderii;
d) va asigura executarea deciziilor fondatorului și ale consiliului de administrație al întreprinderii;
e)va prezenta trimestrial consiliului de administrație darea de seamă privind rezultatele activității întreprinderii;
f) va prezenta fondatorului și consiliului de administrație darea de seamă anuală cu privire la rezultatele activității economico-financiare a întreprinderii, raportul comisiei de cenzori și raportul auditorului;
g) va prezenta consiliului de administrație proiectul devizului de venituri și cheltuieli ale întreprinderii, proiectul statelor de personal pentru anul următor celui gestionar;
h) va asigura respectarea principiului transparenței procedurilor de achiziție a bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor destinate atât acoperirii necesităților, cît și asigurării bazei tehnico-materiale și formării programului de producție al întreprinderii;
i) va exercita alte atribuții prevăzute de legislație, Statutul Întreprinderii, regulamentele Întreprinderii sau deciziile Consiliului de administrație.
Drepturi și obligații:
Drepturile și obligațiile Administratorului Î.S. “Expediţia Hidro-Geologică din Moldova” vor fi stabilite în Contractul individual de muncă, care va fi încheiat între Administrator și Fondator, în persoana Agenției Proprietății Publice.
Termen de contractare:
Candidatul, selectat de consiliu, în baza concursului, va încheia Contractul de individual de muncă cu Fondatorul pentru o perioadă de până la 5 ani.
Remunerare:
Administratorul Întreprinderii de Stat “Expediţia Hidro-Geologică din Moldova” va fi remunerat, conform Contractului individual de muncă, încheiat între candidatul selectat și Fondator (Agenția Proprietății Publice), ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară. Condițiile de remunerare vor fi stabilite în Contractul individual de muncă.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
1) scrisoarea de motivare şi viziunea privind eficientizarea activităţii economico-financiare a Întreprinderii;
2) curriculum vitae (CV);
3) copia buletinului de identitate;
4) copia diplomei de studii;
5) referinţe profesionale (nu mai puţin de două);
6) cazierul judiciar;
7) declaraţia privind evaluarea competenţei şi adecvării persoanei înaintate în funcţia de administrator al Întreprinderii, conform anexei nr.5 la prezentul Regulament;
8) copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare/specialitate;
9) certificatul care atestă cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (dacă există);
Dosarul complet pentru înscrierea la concurs trebuie să parvină la sediul Î.S. „EHGeoM” pînă la data şi ora stabilită în informaţia despre concurs. Orice dosar incomplet sau depus după expirarea datei-limită nu va fi examinat.
Lista actelor normative, în baza cărora se vor formula subiectele pentru proba de interviu:
- Legea nr. 3-XVI din 02.02.2009 Codul subsolului;
- Legea nr. 272 din 23.12.2011 apelor;
- Lege nr. 1107-XV din 06.06.2002 Codul civil
- Lege nr. 218-XVI din 24.10.2008 Codul contravenţional al Republicii Moldova;
- Lege nr. 1163-XIII din 24.04.1997 Codul fiscal;
- Lege nr. 29 din 05.04.2018 privind delimitarea proprietății publice;
- Legea nr. 246-XIII din 23.11.2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală;
- Legea nr.121-XVI din 04.05.2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;
- Hotărârea Guvernului nr. 480 din 28.03.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare şi comercializare a activelor neutilizate ale întreprinderilor;
- Hotărârea Guvernului nr. 483 din 29.03.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate;
- Hotărârea Guvernului nr. 500 din 12.05.1998 despre aprobarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe;
- Hotărârea Guvernului nr. 136 din 28.03.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere;
- Hotărârea Guvernului nr. 91 din 11.02.2019 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului;
- Hotărârea Guvernului nr. 901 din 28.12.2015 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică;
- Hotărârea Guvernului nr. 932 din 20.11.2013 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane;
- Hotărârea Guvernului nr. 931 din 20.11.2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cerinţele de calitate a apelor subterane;
-Hotărârea Guvernului nr. 949 din 25.11.2013 pentru aprobarea Regulamentului privind zonele de protecție sanitară a prizelor de apă;
- Hotărârea Guvernului nr. 881 din 07.11.2013 pentru aprobarea Metodologiei privind identificarea, delimitarea și clasificarea corpurilor de apă;
- Hotărârea Guvernului nr. 491 din 23.10.2019 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului Informational Automatizat „Cadastrul de stat al apelor”;
- Hotărârea Guvernului nr. 485 din 12.08.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale;
- Hotărârea Guvernului nr. 646 din 20.07.2010 cu privire la aprobarea listei substanţelor minerale utile de importanţă naţională;
- Hotărârea Guvernului nr.570 din 11.09.2009 cu privire la aprobarea unor acte normative în vederea implementării prevederilor Codului subsolului;
- Hotărârea Guvernului nr.185 din 30.03.2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de calculare a normativelor și de compensare a cheltuielilor pentru lucrările de prospecțiuni și exploatări geologice, realizate din contul mijloacelor bugetului de stat
Notă:
Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
P.S. În cazul survenirii unor modificări ulterioare, participanții vor fi anunțați suplimentar!
Descarca aici :
|
La 17 martie 2020 ora 10.00 în sala de ședințe a Întreprinderii de Stat ''EHGeoM” pe adresa mun.Chișinău, str.M.Dosoftei, 156 se va desfășura licitația «cu strigare» de comercializare a activelor, neutilizate în procesul tehnologic:
|
Ca participanți la licitație sunt admiși: persoane fizice și juridice ale Republicii Moldova, straini și apatrizi. Pentru participare la licitație se va prezenta: cererea în formă stabilită; actul de identitate a cumpărătorului sau reprezentului acestuia; pentru persoane juridice –copia certificatului de înregistrare a entității, procura care confirmă dreptul de efectuare a tranzacțiilor de vanzare-cumpărare; confirmarea achitării unui acont de 10% din prețul inițial de vânzare a bunului. Taxa de participare la licitație constiuie: lotul 1-4 - persoanele fizice – 350 lei, persoanele juridice – 700 lei, lotul 5-7 -: pentru persoanele fizice – 200 lei, persoanele juridice - 400 lei. Taxa de participare și acontul pot fi achitate în numerar sau transfer pe contulbancar MD78ML000000002251929002, BC “Moldindconbank” SA fil.INVEST, c/b MOLDMD2X329, c/f 005600015811, beneficiar ÎS „EHGeoM”. Cererile de participare se depun pînă la 16 martie 2020 ora 16.00. Activele pot fi examinate zilnic de la 9.00 pînă la 16.00, cu excepția zilelor de sâmbătă, duminică și sărbători pe adresa: str.Constructorilor, 1 (Pruncul, contact :069147821). Organizatorul licitației ÎS „EHGeoM” mun.Chișinău, str.M.Dosoftei, 156. Informații suplimentare la tel. 068577881, 069147811.
17 марта 2020г. в 10.00 в зале заседаний ÎS „EHGeoM” мун.Кишинев, ул. М.Дософтей, 156 состоится аукцион «с молотка» по продаже неиспользуемых активов в технологическом процессе ÎS „EHGeoM”:
| Номер лота | Наименование актива | Год выпуска | Год сдачи в эксплуатацию | Начальная цена с НДС, лей |
| ЛОТ № 2 | Буровая установка 1БA-15В(г/в 1987) на шасси MAЗ 5334 (CCM 586) | 1988 | 1988 | 265 000,00 |
| ЛОТ № 3 | ГрузовикУРАЛ 4321 (CCM 307) | 1989 | 1989 | 100 000,00 |
| ЛОТ № 4 | ГрузовикУРАЛ 4320 (CCM 591) | 1982 | 1982 | 95 000,00 |
| ЛОТ № 5 | Вагон-дом AЛКA (п/прицеп) | 1990 | 1990 | 35 000,00 |
| ЛОТ № 6 | Вагон-дом 8x3m вкл. каретка (г/в 1988) | 1988 | 1988 | 35 000,00 |
| ЛОТ № 7 | Вагон-дом 12x3m вкл.каретка (г/в 1984) | 1987 | 1988 | 35 000,00 |
К участию в аукционе допускаются: физические и юридические лица Республики Молдова, иностранные лица, а также лица без гражданства. Для участия в аукционе необходимо предоставить следующие документы: заявку установленной формы, документ удостоверяющий личность покупателя или его представителя, для юридических лиц - копия свидетельства о регистрации предприятия, доверенность на право совершения сделки купли-продажи; документ, свидетельствующий об оплате задатка в размере 10% от начальной цены объекта. Плата за участие в аукционе составляет: лот 1-4 - для физических лиц – 350 лей, для юридических лиц – 700 лей; лот 5-7 - для физических лиц – 200 лей, для юридических лиц – 400 лей. Плата за участие и задаток могут быть оплачены наличными или перечислением на расчетный счет MD78ML000000002251929002, BC “Moldindconbank” SA fil.INVEST, MOLDMD2X329, ф/к 005600015811, получатель ÎS „EHGeoM”. Заявки на участие принимаются до 16марта 2020 г., 16.00. Активы могут быть осмотрены ежедневно с 9.00 до 16.00, кроме субботы, воскресенья и праздничных дней, по адресу: ул. Конструкторилор, 1 (Прункул, тел.069177821). Организатор аукциона ÎS „EHGeoM”мун.Кишинев, ул. М.Дософтей, 156. Справки по телефонам: 068577881, 069147811.
Î.S. „EHGeoM” oferă în chirie spații pentru depozitare, producere și oficii.
Spațiile sunt amplasate pe adresa mun. Chișinău, str. Mitropolit Dosoftei 156 și str. Constructorilor 1.
Întreprinderea de Stat „Expediţia Hidro-Geologică din Moldova”, anunţă concurs pentru ocuparea funcției vacante de specialist personal
Cerinţe:
- Studii în domeniu;
- Experiență la posturi similare;
- Cunoaşterea limbii română,rusă engleză - este un avantaj.
Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să expedieze CV-urile prin email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau să le prezinte la sediul întreprinderii pe adresa MD- 2004, or. Chişinău, str. Mitropolit Dosoftei 156, tel. de contact 022-75-14-56.